Ce înseamnă o garderobă perfectă? Cu siguranță multe persoane visează la asta, iar o garderobă ideală poate fi chiar ușor de obținut. Nu ai nevoie de un buget generos și nici de un dulap prea mare, ci doar de puțină creativitate și de câteva alegeri cu stil. Iar pentru asta îți venim în ajutor cu câteva sfaturi, astfel încât să îți creezi cât mai ușor garderoba la care ai visat!
Renunță la hainele vechi
Dacă dorești să îți construiești o garderobă funcțională, primul lucru pe care ar trebui să îl faci ar fi să îți reorganizezi dulapul. Renunță la hainele vechi, la cele care nu ți se mai potrivesc, la încălțămintea deteriorată și la accesoriile pe care nu le-ai purtat niciodată sau care nu mai sunt la modă. Pregătește-ți rafturile pentru colecții noi, versatile, pe care să le porți purta în diverse combinații.
Alege articole vestimentare de bază
O garderobă ideală este formată, în general, din piese vestimentare cât mai versatile. Vorbim despre acele haine pe care le poți purta de o mulțime de ori, reușind mereu să le combini cu multe alte articole din dulapul tău. Iar în această categorie se află tricourile și cămășile albe, jeanșii, rochia neagă, cardiganele, pantofii joși, accesoriile simple, dar și gențile clasice.
Alege culori neutre
Chiar dacă îți plac nuanțele stridente sau culorile excentrice, acestea sunt destul de greu de asortat, tocmai de aceea, pentru o garderobă funcțională, este necesar să optezi pentru culori neutre. Iar printre acestea se numără gri, bleumarin, alb, crem și negru. În general, aceste culori sunt ușor de combinat și arată perfect împreună. Iar dacă alegi un outfit monocrom, atunci poți face o excepție și poți adăuga o pată de culoare, optând pentru o nuanță strălucitoare, pentru a înviora întregul look.
Ține cont de stilul tău de viață
Stilul de viață îți poate influența extrem de mult alegerile vestimentare, așa că ar fi ideal să ții cont de acest aspect, atunci când îți construiești garderoba. Dacă ești o persoană activă, care face mult sport și care adoră plimbările în aer liber, atunci poți investi într-o colecție de damă adidas. În schimb, dacă lucrezi într-un mediu corporate, unde este necesar să respecți un anumite dress code, atunci poți include în garderoba ta mai multe costume, fuste și pantofi stiletto.
Alege haine pentru diferite ocazii
Pe lângă piesele clasice, pe care le poți integra cu ușurință în ținutele casual, poți alege și câteva articole de ocazie, care îți vor fi de folos atunci când trebuie să participi la un eveniment. Poți opta pentru o rochie elegantă, pentru un clutch și pentru o pereche de stiletto. De asemenea, poți adăuga în garderobă și câteva articole în stilul office, pe care le poți purta la birou sau la anumite conferințe sau întâlniri de afaceri.
Încearcă să fii originală
Întotdeauna garderoba trebuie să îți reflecte personalitatea, așa că ar fi bine să alegi haine în care să te simți bine, care să se potrivească stilului tău. Te poți inspira din alegerile altora, însă este important să adaugi puțin din personalitatea ta fiecărui outfit. Dacă ești o fire romantică, nu ezita să porți dantelă, culori pastelate și broderii. Iar dacă ești un spirit rebel, atunci hainele din piele și accesoriile cu lanțuri ar fi exact ceea ce căutai.
Nu uita de asortare
Chiar dacă alegi haine elegante, din materiale de calitate, ar trebui totuși să ții cont de încă un aspect important – asortarea lor. Dacă fiecare haină pe care o cumperi are o altă culoare, și un alt stil, s-ar putea ca articolele alese să ți nu se potrivească deloc. Este esențial să optezi pentru articole vestimentare care să fie potrivite măsurilor tale și pe care să le poți asorta ușor.
Așadar, atunci când îți alegi garderoba trebuie să ții cont de stilul de viață pe care îl ai, de personalitatea ta, dar și de ocaziile în care vei purta anumite ținute. Iar dacă vei urma sfaturile pe care ți le-am oferit, vei obține cu siguranță o garderobă de invidiat.